Nu mă mai doare căderea în viață căci știu cum să mă ridic.

Hai la o cafea, am să-ți spun ceva !

Să-ți spun cum văd eu alchimia în viața mea.

Este doar pe un anumit aspect. Mai am si altele, pe care le pot dezvălui, dacă face sens și altora.

Am ascuns multe eu-ri, versiuni din mine, roluri ca să dau bine. Pe motiv ca să fiu un exemplu frumos. Însă, am constatat că este o perspectivă eronată. De fapt ascunde autenticitatea noastră.

O perspectivă eronată văd și faptul că oamenii se așteaptă de la persoană cu un anumit succes pe un aspect al vieții sale să fie de succes pe toate planurile vieții. Nu ai cum, și e firesc.

Toți suntem pe cale să creștem. Oare cum să evoluezi dacă ai avea toate versiunile tale, eu-rile perfecte ?

Când mergi la un coafor te interesează să îți aranjeze bine parul, nu cum este îmbrăcat sau dacă fumează, mănâncă carne, pe când ești vegetarian.

Imperfecțiunile sunt lucrurile care ți le-ai ales în viața. [conștient sau inconștient le-au adus în viața] Pentru că, ori îți reglezi anumite datorii, plătești facturile acțiunilor tale de alte dăți. Viața îți aduce ce ai nevoie și poți duce.

Relația mea cu mama nu-i tipic lapte și miere cum e la mai multă lume, sau cel puțin așa se vede din afara.

Cum alchimizezi… ? … schimbă-ți perspectiva. Nimic nu-i bătut în cuie, toate au un motiv în spate, cauta să-l înțelegi înțelept.

Am rumegat multe frustrări, furii și nemulțumiri față de ea. De ce mă bătea… de ce mă controla…umilea în fața prietenilor luându-mă cu vărguța acasă la 16 ani… de ce mă domina când venea la job spunând șefilor să mă trimită acasă.…de ce mă abandona…respingea…forța să trăiesc viața văzuta de ea…?!… bagajul e mare.

Bagaj de plumb, greu de dus ce l-am ignorat, ascuns, azi îl văd și-l pot prezenta ca un bagaj cu aur. Azi datorită lor sunt ceea ce sunt, azi datorită lor am descoperit rețeta mea- modalitatea de a vedea altfel lucrurile.

Azi, mi-am luat toate eu-rile, versiunile copilului meu interior de mână și am mers la mama cu ceva dulce și niște ciocolată ( de care-i place ei). Să îi mulțumesc că mi-a deschis calea în lume.

Mai am de lucru mult la mine. ÎNSĂ, sunt recunoscătoare că am descoperit puterea de a mă ridica, ori de câte ori viața mă îngenunchează, eu știu cum să mă ridic.

𝐍𝐮 𝐦𝐚̆ 𝐝𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐜𝐚̆𝐜𝐢 𝐬̦𝐭𝐢𝐮 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚̆ 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜.

Ea, mama însă de mai bine de 10 ani a ales calea suferinței, la pat, atrăgând zeci de persoane care să-i explice prin diferite perspective că puterea stă în ea, și e cazul să creadă în propriile forțe în loc să ceară ajutor disperat. Sufletul ei speră și își duce chinul mai departe, poate..poate într-o zi, va ajunge să perceapă că puterea stă în ea.

Dacă până nu demult greu acceptam suferința ei, azi îi înțeleg frământarea și admir răbdarea ce sufletul pe pământ “ducându-și crucea”pentru a-și descoperi puterea interiora.

Tot ce vine către tine este pentru a te descoperi pe tine și propriul potențial.

LoRa.