În serviciu divinității

Suntem un suflet intr-un corp pe care îl avem în grijă, pentru a experimenta cât mai frumos și potrivit experiențele ce dorim a le trăi prin simțurile sale, și o minte cu care să ne manifestăm dorințele inimii si obiectivele pe care ni le-am propus a le experimenta aici pe Pământ.

Suntem conductori de energie. Ce fel de energie curge prin noi depinde de programele mintale pe care le deține corpul mental, unele fiind induse si influențate nepotrivit, astfel încât se așeaza în timp valuri de ceață ce împedica Voia Divina sufleteasca a se manifeste așa cum simte si dorește.

Munca cea mai provocatoare este cred, sa lăsăm mintea cu tot ghemul ei plin de prejudecăți, convingeri, îndoieli si neâncredere în acea esența divină care curge prin fiecare suflet pe pământ căruia inima ii bate mai mult când întâlnește lumina si iubirea care se infesta prin Mama Natura cu iubirea necondiționată oferită zilnic, si inocenta cu puritatea prin anumite suflete care trecând prin viață noastră lasă urme si amintiri care nu pot șterse cu nimic.

Dar din dar se face si Rai, si deschiderea către abundența mai mare vine prin dăruirea din abundență mai mare.


Prin intenție mă deschid către cei cărora se simt ca vor sa, cunoască si un alt punct de vedere, o alta abordare a situațiilor mai puțin plăcute prin care trec actual, posibil primind răspunsuri prin discernamatul meu de explorator spiritual, si le-ar putea fi utile serviciile mele ca operator radiestezic, terapeut energetic si coach spiritual. Cei ce rezonează ii întâmpin în sanctuar spațiului meu, împreună cu clauzele mele Divine Înalte cu care conlucrez.


Sapatamana acesta ofer la liber toate serviciile mele- channeling, terapii energetice, citiri radiestezice, consultație online one to one. Cei interesați pot scri la adresa de email: dogarulora@gmail.com


Sa ne fie de folos !

Lora Dogaru

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.