Ea – Femeia !!

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.” Mahatma Gandhi

  • Femeie tu. Valoarea ta e deja în tine , nu mai căuta înafara ta , ea deja e in tine. Așteaptă să fie descoperită și scoasă la lumina spre împărtășire . Descoperită de tine și manifestată spre exterior prin ceea ce faci. Nu mai sta in ambalaj sofisticat, nu te ascunde după haine, make-up, nu ele te reprezintă , estinmult mai mult, ele doar conturează ceea ce tu reprezinți, ele doar îți ajută să-ți redai starea , însă , starea e la tine. Cei din jur percep energia și caută ce stă în spatele măștilor. Lumea a început să simtă că există ceva mai mult decât fizicul ambalat lucios, acel ceva ce nu se vede dar se simte , și care stă în simplitatea ta de a Fi, în prezenta ta, care pentru unii poate fi vindecătoare, căci simte energia ta interioară nu carcasele fizice. Acolo stă femininul, dincolo de măști și ambalaj fizic. Ea descopeondu-se , asta transmite și celorlalți prin puritatea , blândețea , puterea din vulnerabilitatea ei. Fie să strălucească sufletul tău, fă să persiste în prezenta ta cea ce conții fără să verbalizezi, faci sau demonstrezi, fă ca căldura inimii tale să topească ghețarii rațiunii logice prin privire, lasă ca gingășia cuvintelor sa fie luciul buzelor tale, permite ca divinul să binecuvânteze prin mângâierea mainelor tale, permite corpului tău să dea suflu unei noi vieți . Ești Creația Infinită, întruchipată într-un corp limitat, însă tu, nu ești limitată , nu te limita prin asta. Corpul e doar un templu prin care îți trăiești experiențele în viata asta. Și tu alegi cum să fie templul tu și cui permiți intrarea in templu , in sufletul tău. Îngrijește-te , Tu ești cea care alege unde să-și canalizeze energiile , căci unde îți e atenția acolo e energia ta, iubirea și potențialul tău creativ .

Femeia este o rază a lui Dumnezeu. Ea nu trebuie să fie iubită pământeşte: ea este creativă, şi nu creată.

Rumi

  • Tu ești cea care alege ce să creeze și cu cine să creeze. Da, nu-i nevoie să aștepți a fi aleasa de cineva , tu să-ți îngrijești templu tău , spațiul și terenul fertil , fii tu curată , statornică și stăpână pe tine și energiile tale, și fii încrezătoare că cine va veni spre tine va fi pe aceesi lungime de undă , la aceeși frecvență, te va simți apropiindu-se nu ca să te aleagă ci să te contemple și doar prin alegere si rezonanță poate veni să fie ca complementare și susținere a energiilor tale.

Femeie Mama – permiți creației a se extinde prin viață noua. Pieptul tău cald e spațiul sacru al copilului , e locul unde totul se oprește în loc fără griji si provocări . Ești Generatorul iubirii necondiționate către pruncii tăi. Ești gata să fii fulger ,tunet și țunami, ca protecție de orice entități nebenefice ce ar sta in calea evoluției pruncului tău, e puterea ta ce îl apăra de orice, pe calea creșterii sale. Mama e gata să deschidă cerurile pentru copilul său chiar de e la mii km depărtare, face tot posibilul imposibil oferindu-i copilului instrumentele să învețe a pescui prin viață. Ea asta își dorește să vadă copilu ajungând propriul său potențial manifestat !!Gândul ei îi sta in preajama copilului oriunde acesta nu ar merge . Îi este Gardianul cel mai loial și fidel pe tot parcursul vieții sale .

Femeia Ea- Tu doar să fii emanând prin toți porii ființei tale , voința ,puritatea , blândețea ,iubirea , puterea din vulnerabilitatea ta.. asta să emani, astfel să mirosi -femeie . Să hrănești bărbatul fără ca el să te atingă . Prin doar prezenta ta să-i penetrezi energiile, oferindu-i și susținându-i starea lui cea mai înaltă.

Nu fi o femeie ce are nevoie de un bărbat. Fii o femeie de care un bărbat are nevoie.

Fii Femeia lui în lume, cartea de vizită a bărbatului ,mama la copii, ei sunt și oglinda și copilul tău interior, fii liberă totală doar in intimitate voastra , regina gospodină în casă, căci casa îți descrie interiorul tău. Tonul tău redă muzica sufletului tău. Ești acolo unde te vezi cu mintea ta , stai pe locul care crezi ca-l meriți. Cum te prezinți așa ești primită. Fă bărbatul să se simtă bărbat nu prin dominare ci prin incurajarea potențialul sau cel mai înalt. susținându-i starea lui cea mai înaltă.

„Numai împreună bărbatul şi femeia formează omul complet.”

Immanuel Kant

Sunteți oglinda potrivită să vă completați , fiecare prin și cu bucata sa de puzzle care face viziunea completă dintre structura și esența , dintre a da și a primi, dintre creator și creație… Fuziunea ce poartă spre Unu.

„Femeia este o rază a lui Dumnezeu. Ea nu trebuie să fie iubită pământeşte: ea este creativă, şi nu creată.”

Rumi

LoRa.

9 răspunsuri la „Ea – Femeia !!”

  1. Multumesc Lora!
    Citind mesajul de mai sus, pot zice doar atat…..LoRa in toata splendoarea, frumusetea si puritatea ei….
    Am un mic paragraf care e pe aceeasi lungime de unda.
    „….Vei deveni activat atunci când vei întâlni o Femeie adânc scufundată în sfinţenia si puritatea ei. Vei fi trezit și aprins din INTERIOR spre EXTERIOR. Fiecare oscior. Fiecare celulă. Fiecare respiratie. EA este PENETRANTĂ. Îndrăzneaţă. Bravă. Sălbatică și deschisă. STĂPÂNĂ COMPLET PE PUTEREA EI. Când o femeie își STĂPÂNEȘTE PURITATEA ȘI PUTEREA, EA este sălbatică. Imprevizibilă. De Nestăvilit. Sacră. Senzuală. ÎN VIAŢĂ…..”
    –Marielle Joliska–
    O zi minunata !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc !
      Eu doar caut să scot la lumină femininul care stă în orice Femeie de pe Terra . Ea e Creația și da Ea poate trezi și lumina activând divinul din Ea și în cei din jurul ei.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Creatia inseamna viata iar viata este expresia femininului……

        „….Viața este expresia Femininului care este mereu în mișcare,
        mereu în schimbare și care curge aparent fără direcție sau scop.
        Ea dansează, rotindu-se în plăcere și extaz, jucandu-se cu existența
        și îmbrățișand fiecare expresie a creației ei.
        Poți să o privești cu ochi blânzi și cu inima deschisă?
        Poți să o atingi cu grijă și sensibilitate?
        Te lasă mirată și uimită?
        Îi poți vedea strălucirea magică?
        Îi poți mirosi aroma dulce și să o inspiri pe deplin?
        Îi poți auzi șoapta și cânta muzica ei străveche de iubire necondiționată?
        Poți simți cum te ține în îmbrățișarea ei nesfârșită și caldă?
        Poți să te abandonezi ei?……”

        –Marielle Joliska–

        Apreciază

  2. La multi ani! Ziua de azi e conjugata la feminin!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc Frumosc !!! 💜🤗

      Apreciat de 1 persoană

  3. Draga Lora iti multumesc frumos pentru acest articolul superb !
    ❤ La multi Ani, zi de zi, primaverii din inima ta ! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. ,, articol,, superb ! 🙂
      s-a intamplat asa pentru ca eu sa mai repet o data …
      minunat articol, mi-a placut mult !
      La multi ani ! ❤

      Apreciat de 1 persoană

      1. Draga Daniela , mulțumim pentru gânduri frumoase. E despre noi femeile și tendința mea de a încuraja și scoate femininul mai la lumină din orice ființă ce va citi aceste rânduri !!
        Să ne fie primăvara căt mai tangibilă pentru visele sufletelor noastre !!💜

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Maria Daniela Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com