Creator

-Fie ca toată lumea să cunoască Adevărul din inima sa și să devină lumina acestei lumi.

Nu lăsa mintea să continue să te păcălească. Când vei reuși, atunci pământul va deveni cer.

⁃ Mooji

Probabil încă nu am discernământ profund pentru cuvântul spiritual, căci mintea încă simte mirosul convingerilor colectivului asupra cuvântului spiritual .

În D.E.X dacă privim acolo este o descriere a tot ce vrei: (SPIRITUÁL, -Ă, spirituali, -e,  1. Care aparține spiritului (I 1), privitor la spirit; ideal, imaterial; sufletesc; intelectual;  cultural. 2. Inteligent, deștept, ager; dotat cu umor. ♦ Care oglindește, exprimă, denotă inteligență, istețime, umor. 3. Care aparține religiei sau bisericii; bisericesc, religios; duhovnicesc. ♦ (Substantivat, ) Duhovnic. [: -tu-al] – Din  spirituel.

1-care aparține spiritului -> cu asta sunt de acord.

2-ideal..-> Cum ideal ? Dacă ar fi ideal, de ce sa mai experimenteze spiritul aici pe pământ dacă e deja ideal. ? Nu-s de-acord , căci nu cred în Perfecțiune . În o modelare, o cunoaștere , un desing perfect da , dar punct final ca perfect nu. Când ceva e perfect înseamnă că ce? Nu ar mai fi evoluție de om fi toți prefecți . Nu, deci cumva mă regăsesc în a spune mai degrabă pe o cale în devenire, o creștere perfectă, și cât e de perfectă aici deja fiecare Spirit din fiecare om simte care ar fi calea lui perfectă.

3-> denotă inteligența. Oare..? Pentru mine inteligența e suma unor experiențe dintr-o anumită perioada de timp. Un om poate fi inteligent din cunoașterea a una sau mai multe facultăți . Experiențe trăite ..etc, însă un spirit probabil cu ceva aspect intelectual din careva experiență din aceasta sau din alte vieți .

4-> care aparține religiei sau bisericii. Serios? Pentru mine e cam fals. Posibil într-o oarecare măsura la începuturi când omul are nevoie să știe că există ceva mai mult decât corpul fizic care-l vede în oglindă, sau să-și răspundă la întrebare de ce lui nu-i merge și vecinului îi merge , sau vecinii au o familie mai altfel dar ei nu ,și tot felul de minunății din astea . Dar asta nu reprezintă spiritual complet, cel puțin pentru mine.

Spiritual ori ești ori nu ești . Nu ai cum fi 4 ore duminica într-un anume loc sau când ții discuții de Spiritualitate .

Până voi avea un discernământ mai clar prefer să cred că suntem Creatorii propriilor noastre Realități , esențe divine ce ne descoperim cunoscându-se cum a-și folosi mai bine potențialul care-l descoperim în interiorul nostru .

Și încă ceva care cred important, și de ce subliniez mai mult a fi creator decât spiritual. Spiritual are iz de plutire , de nouri frumoși , „Flower power ” pe când creator e cel cel practică ceea ce înțelege din ce învață . E o diferența care dacă e înțeleasă corect îți schimbă viața .

Plus asumarea a ceea ce suntem . Suntem oameni care experimentează creând viața prin cât putem și cum înțelegem de bine Voința spiritului din noi care este parte din Divinitate, Univers, Cosmos, Energie…etc, acea forță care face părul să crească și inima să bată când noi dormim, acea forță prin care se întâmpla coincidențele , sincronicitățile, și lumea rezonează când se întâlnesc pentru a se oglindi unul pe altul când mai mult când mai puțin, când mai plăcut când mai puțin plăcut , dar și astea fac parte din Creația noastră.

Eu sunt creatoarea propriei Realități

Realitatea nu-i ceea ce pare. ci ceea ce nu vrem să credem că poate fi.

LoRa

Mesajul poate fi preluat, mulțumesc .

1 gând despre „Creator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close