Acceptarea este când în totalitate te accepți pe tine însuți, cu minusuri și plusuri .

Sunt o ființa ce învață a accepta totalitatea a tot ceea ce conțin. Și părțile luminoase care zâmbesc lumii dar și cele mai vătămate, mai întunecate, nevindecate , ele doar tot fac parte din mine.Nu am cum să neg negativitatea, ea face parte din mine și așteaptă vindecată, nu negată sau pusă sub preș.

De ce să ne negăm minusurile, să ne rușinăm, la ce bun să le punem în întuneric , ele odată și odată vor ieși, și “când e lumea mai dragă” ies, de ce? Pentru a fi acceptate , vindecate și aliniate la noi ca un întreg, e ca atunci când îți accepți cicatricile, ele doar arată experiența prin care ai trecut.

Partea cea ascunsă tot bucurie vrea să simtă ce o simți tu „când e lumea mai dragă”, adică atunci când , viața parcă se aranjează și tu te simți “parcă” mai bine. Când tinzi la sentimentul de beatitudine , bucurie și fericire, tinzi cu toată ființa ta, ok, dar cu partea care e mai tristă, frustrată, se simte vinovată, neputincioasă… cui o lași ? Pe seama cui lași acea parte ? Cine va putea elibera emoțiile adunate din experiențele mai puțin plăcute? …? Desigur, tu, cum nu dai, tot la tine te întorci.

Tot ajutorul care îl poate face altcineva este să-ți împărtășă modalitatea cu care el a traversat acea stare. Nimeni nu poate veni să-ți dea o pilula ce te vindecă instant. Ar fi ceva metode prin hipnoză unde tu permiți intruziunea altcuiva în subconștient schimbând careva programe, da, este o soluție de moment, nu iau în calcul acele programe de care încă nu ești pregătit a le face față și atunci da, ai nevoie de in facilitator, în rest este nevoie de munca proprie. Ceilalți pot fi îndrumători de cale, facilitatori care să-ți fie alături a te ghida cum să Reușești singur.Deci ; nu suntem prefecți , însă putem a ne face calea, designul perfect, spre mai bine. Când acceptăm dualitatea ca pe o neutralitate e mai ușor și repede a ieși din acele stații de ură , furie, vinovăție… Rău și bine e precum noaptea și ziua , negativ și poziția este egal ca gheață și clocotul. Când apa clocotește instinctiv ne ferim de a fi opărit , e logic și simplu. Păi, și atunci când vezi că o persoană clocotește părțile ei încă nevindecate de ce să stai ai explica că el clocotește . Este ca și cum ai certa apa că fierbe .Acceptă că fiecare are și părți mai reci, mai calde și uneori chiar mai fierbinți , cum de astfel fiecare din noi le avem , diferă doar cât timp și-a dedicat fiecare a învață cum să-și conducă stările . Vei reuși a menține control situației când vei observa cum variază temperatura sentimentelor din relații .